Friday, July 31, 2009
Romania, the land of records
Daca stam bine la ceva, acestea sunt recordurile. Mondiale. Tiparite pe hartia lucioasa de la Guiness Book of World records.
Avem un apetit fantastic in a ne intrece care face cea mai mare, spectaculoasa, inedita, unica, fantastica etc. chestie. Daca noi suntem mici, macar chestiile noastre sa fie mari.
So:
1. Casa poporului-lider absolut
2. Cel mai greu tort din lume (asa poate se explica si cresterea economica de anul trecut-au fost scumpe ingredientele)
3. Cea mai mica bacnota tiparita (cea de 10 bani in 1917.)
4. Nadia-cel mai mare punctaj
5. Si la ping pong stam foarte bine: sase titluri mondiale consecutive. Se intampla in 50.
6. Cel mai inalt boxer care a urcat in ring intr-un meci profesionsit a fost romanul Gogea Mitu, in 1935
Si acum alea neomologate (dar pending):
1. Cea mai mare cantitate de perhidrol pe cap de locuitor
2. Cea mai mica cantitate de textile consumata de industria modei
3. Cea mai pasiva natie de pe glob.
4. Cea mai furata natie de pe glob.
5. Cei mai mici politicieni (d.t.p.d.v)
6. Cel mai decoltat ministru al turismului.
Avem un apetit fantastic in a ne intrece care face cea mai mare, spectaculoasa, inedita, unica, fantastica etc. chestie. Daca noi suntem mici, macar chestiile noastre sa fie mari.
So:
1. Casa poporului-lider absolut
2. Cel mai greu tort din lume (asa poate se explica si cresterea economica de anul trecut-au fost scumpe ingredientele)
3. Cea mai mica bacnota tiparita (cea de 10 bani in 1917.)
4. Nadia-cel mai mare punctaj
5. Si la ping pong stam foarte bine: sase titluri mondiale consecutive. Se intampla in 50.
6. Cel mai inalt boxer care a urcat in ring intr-un meci profesionsit a fost romanul Gogea Mitu, in 1935
Si acum alea neomologate (dar pending):
1. Cea mai mare cantitate de perhidrol pe cap de locuitor
2. Cea mai mica cantitate de textile consumata de industria modei
3. Cea mai pasiva natie de pe glob.
4. Cea mai furata natie de pe glob.
5. Cei mai mici politicieni (d.t.p.d.v)
6. Cel mai decoltat ministru al turismului.
Cea mai scumpa cocaina din lume...
...a fost trasa pe nas de Mutu. Nota de plata: 17.000.000 de euro.
Doua luate cate trei sau trei luate cate doua
La facerea lumii, Dumnezeu, pentru a-i ajuta pe oameni sã prospere, a hotãrât sã dea printr-o "Lege Divina" fiecãrei natii câte douã virtuti. Astfel, El i-a facut :
- pe elvetieni - ordonati si respectuosi fatã de legi;
- pe englezi - perseverenti si studiosi;
- pe japonezi - muncitori si rãbdãtori;
- pe francezi - culti si rafinati;
- pe spanioli - veseli si ospitalieri etc.
Când a ajuns la români, I-a spus îngerului consilier care si nota:
- românii vor fi inteligenti, cinstiti si buni politicieni;
Dupã ce a publicat-o în "Monitorul Celest", îngerul a remarcat:
- Doamne, ai dat tuturor popoarelor câte douã virtuti, iar românilor trei. Oare în acest fel, nu cumva ei îi vor depãsi si exploata pe toti ceilalti?
- Aoleu, asa e! Ai dreptate! Atunci sã revenim cu o "Ordonantã". Pentru cã virtutile Dumnezeiesti, o datã acordate, nu se mai pot lua înapoi, precizez cã nimeni nu va putea avea mai mult de douã virtuti, din cele trei, în acelasi timp !
Si astfel, se explicã de ce românii care:
- sunt inteligenti si cinstiti, în nici un caz nu fac politicã;
- sunt cinstiti si fac politicã, categoric nu sunt inteligenti;
- fac politicã si sunt inteligenti, fãrã nici un fel de dubiu, nu sunt deloc cinstiti.
- pe elvetieni - ordonati si respectuosi fatã de legi;
- pe englezi - perseverenti si studiosi;
- pe japonezi - muncitori si rãbdãtori;
- pe francezi - culti si rafinati;
- pe spanioli - veseli si ospitalieri etc.
Când a ajuns la români, I-a spus îngerului consilier care si nota:
- românii vor fi inteligenti, cinstiti si buni politicieni;
Dupã ce a publicat-o în "Monitorul Celest", îngerul a remarcat:
- Doamne, ai dat tuturor popoarelor câte douã virtuti, iar românilor trei. Oare în acest fel, nu cumva ei îi vor depãsi si exploata pe toti ceilalti?
- Aoleu, asa e! Ai dreptate! Atunci sã revenim cu o "Ordonantã". Pentru cã virtutile Dumnezeiesti, o datã acordate, nu se mai pot lua înapoi, precizez cã nimeni nu va putea avea mai mult de douã virtuti, din cele trei, în acelasi timp !
Si astfel, se explicã de ce românii care:
- sunt inteligenti si cinstiti, în nici un caz nu fac politicã;
- sunt cinstiti si fac politicã, categoric nu sunt inteligenti;
- fac politicã si sunt inteligenti, fãrã nici un fel de dubiu, nu sunt deloc cinstiti.
Thursday, July 30, 2009
Ce doreste caprioara.?
In 80 romanul saliva la imaginea unei case cu scara interioara (nu la mancare ca nu prea stia ce e aia)
In 90 la "adidas torsion" cu sireturi colorate.
In 2009 la un Opel si un caine.
In 90 la "adidas torsion" cu sireturi colorate.
In 2009 la un Opel si un caine.
Preistorie
În viziunea evoluţionistă, preistoria se consideră a fi început cu procesul de antropogeneză (transformarea unor specii de maimuţe antropoide în oameni) şi a durat până la apariţia scrisului sau a primelor state.
Dearest Mrs. Dalloway
De multe ori este deranjant sa simti scriitorul din spatele povestii. Cel putin pentru mine. Imi place sa ma mint ca mintea mea scrie povestea in timp ce o citesc. Astfel pot sa imbrac personajele asa cum vreau eu, pot sa schimb tonalitatile, sa accentuez tusele si, cand ma plictisesc, sa le omor pe toate.
La Virginia prezenta ei nu ma deranjeaza chiar daca romanele ei sunt construite doar pe fluxul gandurilor ei. Te lasi purtat de el, la fel ca de un val, si te trezesti cu stupoare ca, fara sa realizezi,ai ajuns la Constatinopol.
La Virginia prezenta ei nu ma deranjeaza chiar daca romanele ei sunt construite doar pe fluxul gandurilor ei. Te lasi purtat de el, la fel ca de un val, si te trezesti cu stupoare ca, fara sa realizezi,ai ajuns la Constatinopol.
La ora 11.07 detestam:
piticii din politica, pe cei din monden plus piticul porno (asta este din showbiz???)
Wednesday, July 29, 2009
Pipi
Filmul Bruno a fost promovat prin sticare cu fata personajului lipite in pisoare. Acum ma intreb cum sta treaba: eu ma pis pe fata lui Bruno sau el se uita la obiectul meu? Si cine are mai mult de castigat?
Tara de PR-isti
Primit de la o agentie de PR un mail cu un tabel excel atasat cu rugamintea sa ii trec in el pe membrii redactiei ca sa stie si ei care sunt persoanele "abilitate" sa "comunice" :))
Maine va trimit si eu un excel in care sa imi "comunicati" dimensiunea si greutatea creierasului vostru.
Maine va trimit si eu un excel in care sa imi "comunicati" dimensiunea si greutatea creierasului vostru.
Declaratii
Scrijelita de Frida Kahlo pe peretele din dormitorul lui Diego :
"los amor de mis amores".
"los amor de mis amores".
Dearest Mrs. Dallowey
De multe ori este deranjant sa simti scriitorul din spatele povestii. Cel putin pentru mine. Imi place sa ma mint ca mintea mea scrie povestea in timp ce o citesc. Astfel pot sa imbrac personajele asa cum vreau eu, pot sa schimb tonalitatile, sa accentuez tusele si, cand ma plictisesc, sa le omor pe toate.
La Virginia prezenta ei nu ma deranjeaza chiar daca romanele ei nu sunt altceva decat fluxul gandurilor ei. Te lasi purtat de el, la fel ca de un val, si te trezesti cu stupoare ca, fara sa realizezi, ai ajuns la Constatinopol.
La Virginia prezenta ei nu ma deranjeaza chiar daca romanele ei nu sunt altceva decat fluxul gandurilor ei. Te lasi purtat de el, la fel ca de un val, si te trezesti cu stupoare ca, fara sa realizezi, ai ajuns la Constatinopol.
Mrs. Dalloway said that she would buy the flowers herself
Dearest,
I feel certain, that I'm going mad again.
I think we can't go through another of these terrible times
and I shan't recover this time.
I begin to hear voices
and can't concentrate.
So I'm doing what seems the best thing to do.
You have given me the greatest possible happiness.
You have been in every way all that anyone could be.
I know that I'm spoiling your life
and without me you could work
and you will.
I know.
You see I can't even write this properly.
What I want to say is that I owe all the happiness of my life to you.
You have been entirely patient with me
and incredibly good.
Everything is gone for me,
but the certainty of your goodness.
I can't go on spoiling your life any longer.
I don't think two people could have been happier than we have been.
Virginia.
I feel certain, that I'm going mad again.
I think we can't go through another of these terrible times
and I shan't recover this time.
I begin to hear voices
and can't concentrate.
So I'm doing what seems the best thing to do.
You have given me the greatest possible happiness.
You have been in every way all that anyone could be.
I know that I'm spoiling your life
and without me you could work
and you will.
I know.
You see I can't even write this properly.
What I want to say is that I owe all the happiness of my life to you.
You have been entirely patient with me
and incredibly good.
Everything is gone for me,
but the certainty of your goodness.
I can't go on spoiling your life any longer.
I don't think two people could have been happier than we have been.
Virginia.
Fata nevazuta a celebritatilor
Doamna care ne trateaza cu fundul este Meryl Streep. Ma puteti crede pe cuvant.
Fata de la pagina 5
"Diana Dobrovăţ este din Bacău şi s-a mutat în Bucureşti, pentru că urmează cursurile Facultăţii de Jurnalism. Tânăra ne-a spus despre ea că este sociabilă, imprevizibilă, zăpăcită şi că i-ar plăcea foarte mult să-şi construiască o carieră solidă fie în televiziune, fie în muzică. “Am atuurile necesare pentru ambele meserii”, ne-a mărturisit Diana."
Banuiesc ca atuurile la care se refera sunt: a. stie sa deschida gura foarte larg si b. stie sa deschida gura foarte larg.
Meet the master III
ea este prietena mea Alejandra. La un concert de-al ei se umple lejer un stadion de 20.000 de locuri, are cateva premii Grammys la activ iar cand iese din casa ii sar fanii sub rotile masinii.
De aceea rad de cate ori o intalnesc pe Delia Matache.
Imi este frica!
Mail primit de la etajul 4 cu titlul "Atentie la ce faci pe internet":
UFPR l-a identificat pe românul care oferea spre download aproximativ 300 de albume muzaicale solicitând companiei RCS&RDS să comunice ce client utilizează adresa IP “79.115.8.56”, conform datelor din sentinţa emisă de Secţia a-II-a civilă a Tribunalului Bucureşti.
Avem di toate
Si roz si perhidrol, si paiete si cristale, si mani-pedi french, si un cocos pe post de sot, un fan de calibru, un minister, niste perdele numai bune de masurat, tupeu cat casa, parcari, coperte de reviste si cateva interventii sexy pe teme serioase.
Planuri de viitor
O sa imi trag niste sani perfecti, imi cumpar o cuvertura leopard si o sa va dau intalnire la pagina nr. 5.
Tuesday, July 28, 2009
De dimineata uram:
banca, secretara, pe Simona Sensual si pe Lempit ca a ales o fata mai frumoasa decat Gabriela.
Pentru ca merit
Hobby-ul oficial: fumatul. Si fumez si cu mai multa pofta in State spre disperarea tuturor care imi prezic o retragere rapida din viata. Adica o sa mor de la tigari si nu de la idiotul care a busit taxiul de a trebuit sa fiu recuperat prin fereastra.
Avem un fel foarte bizar de ne comporta cu fumatorii cu toate ca ultima oara cand am verificat pachetul nu era trecuta nici lepra si nici sifilisul pe el.
Eram in Time Square. Ploaie torentiala. Ma ascund sub acoperisul de la Sephora si imi aprind o tigare. "Tzzzz"-se aude din stanga. ma intorc si o intreb pe babeta daca are ceva intre masele. Nici nu apuca sa raspunda ca o negresa imi spune joviala "o sa mori tanar". "Cam greu" ii raspund cu un zambet luminos d-nei cu bluza perfect multata de la ploaie pe niste sani lasati pana la buric. "Am 78 de ani".
Avem un fel foarte bizar de ne comporta cu fumatorii cu toate ca ultima oara cand am verificat pachetul nu era trecuta nici lepra si nici sifilisul pe el.
Eram in Time Square. Ploaie torentiala. Ma ascund sub acoperisul de la Sephora si imi aprind o tigare. "Tzzzz"-se aude din stanga. ma intorc si o intreb pe babeta daca are ceva intre masele. Nici nu apuca sa raspunda ca o negresa imi spune joviala "o sa mori tanar". "Cam greu" ii raspund cu un zambet luminos d-nei cu bluza perfect multata de la ploaie pe niste sani lasati pana la buric. "Am 78 de ani".
Astazi detestam:
usa de la intrare. Muncitorii care ma tin cu casa intoarsa si fac pariuri legate de ora la care o sa plec spre munca. Printul Duda (asta pentru ca nu imi plac deloc printesele, intotdeauna am tinut cu vrajitoarele). Pogea (un dobitoc sinistru). Basescu (pentru ca eu stiu ca el stie ceea ce eu stiu). Elena Basescu (merita explicatii?). Nora pentru mama.
Stirea noastra cea de toate zilele
Cat de mult iubesc stirile gen: " bla-bla-bla ...iar lumea este ingrozita de felul in care...". Care lume fetita? Vecina mea putin alcoolica mi-a spus ca ea nu este deloc ingrozita de felul in care arata Madonna. Dupa care mi-a cerut 5RON pentru vodca, un fel de compensatie pentru timpul rapit din fata sticlei.
O tara de artisti
Raicu joaca intr-un serial la prima. Numele personajului este tot Andreea. Probabil ca sa nu il uite.
Pe la inceputuri
O-la-la! Mi-a cazut fata cand am intrat pentru prima oara in ceea ce acum se numeste "fostul cabaret Victoria". Atunci, acum 12 ani cred, era inca "Cabaretul Victoria", una din primele si putinele intreprinderi de gen din Bucuresti.
Primul lor spectaco, in care am fost implicat si eu pe partea de costume (habar nu aveam pe atunci unde o sa ma duca viata), a fost regizat de un coregraf adus din Statele Unite iar la costume a cusut toata Academie de arta.
Atunci am invatat ca de fapt toata iluzia sta intr-un ciorap transparent pe care redesenezi corpul cu paiete.
Primul lor spectaco, in care am fost implicat si eu pe partea de costume (habar nu aveam pe atunci unde o sa ma duca viata), a fost regizat de un coregraf adus din Statele Unite iar la costume a cusut toata Academie de arta.
Atunci am invatat ca de fapt toata iluzia sta intr-un ciorap transparent pe care redesenezi corpul cu paiete.
Monday, July 27, 2009
Zi-le Zina
O poveste trista cu personaje nostime. "Eu sunt prima soţie a lui Costin. În anul 1986, am aflat că bărbatul meu mă înşală. Nu mi-a venit să cred până nu l-am văzut cu ochii mei alături de Zina, pe care am bătut-o în faţa casei de modă Venus. Mi-a furat soţul fără să îi pese că eram împreună de 21 de ani şi că aveam o fiică." Restul aici.
Alice
Sunt fan Alice de ani de zile. Alice-jocul facut de EA games acum 100 de ani si in care d-soara are o problema si un tic nervos-omoara tot. In final se dovedeste ca de fapt Regina si restul personajelor schizofrenice care apar in joc sunt tot Alice. pe scurt, Alice are ceva la mansarda si daca termini jocul o salvezi de la ospiciu.
Taxa pe prostie
Un mesaj pentru d-nul Pogea: sa iti bagi taxa in fund! Daca nu intra complet ai voie sa o imparti cu restul colegilor tai.
Meet the Master I
cand am cunoscut-o pe Rodica ningea. Era frig si eu purtam o haina foarte subtire pe care o suspectam ca fiind foarte sic. De fapt era o uratenie kaki. La Rodica, in spatele restaurantului Bucur, era cald, frumos si mirosea a acasa.
Peretii erau tapetati cu un material verde pal. Fotoliile adanci erau si ele verzi. S-a asezat in fata noastra (eram cu Fulga care planuia un interviu pentru Curentul) si ne-a zambit distant. Acesta a fost inceputul show-ului marca Ojog Brasoveanu. Timp de doua ore ne-a plimbat prin toate colturile lumii ei. Mi-a vorbit de Melania ca si cum ea ar fi trait pe acelasi palier. Doar treci pragul si bati la usa vecina.
Peretii erau tapetati cu un material verde pal. Fotoliile adanci erau si ele verzi. S-a asezat in fata noastra (eram cu Fulga care planuia un interviu pentru Curentul) si ne-a zambit distant. Acesta a fost inceputul show-ului marca Ojog Brasoveanu. Timp de doua ore ne-a plimbat prin toate colturile lumii ei. Mi-a vorbit de Melania ca si cum ea ar fi trait pe acelasi palier. Doar treci pragul si bati la usa vecina.
ROB
Rodica Ojog-Brasoveanu "Ma trezesc dimineata fericita numai pentru faptul ca exist".
Afara e o caldura ucigatoare, dar in locuinta d-nei Rodica Ojog-Brasoveanu storurile sunt trase si e racoare. Mobilele vechi, covoarele Buhara si tablourile de familie refac o atmosfera de inceput de veac. Distinsa gazda ma trateaza cu o cupa de inghetata. Abia s-a ridicat de la masa de lucru, unde zilnic toarce firul unui roman politist. O caut ca "delegata" a cititorilor revistei "Formula As", care vor sa stie amanunte despre viata scriitoarei lor preferate - marea maestra a policierului romanesc.
Pe cand Bucurestiul era Micul Paris
- D-na Rodica Ojog-Brasoveanu, cum era Bucurestiul in vreme
Click here
Te pregatesti de nunta?
Vrei un loc deosebit? Jubile are pentru aceasta zi oferte speciale de care te poti bucura!
a copilariei dvs.? Va intreb pentru ca, in romanele pe care le scrieti, somptuoasa capitala interbelica romaneasca reprezinta un decor frecvent.
- M-am nascut la Bucuresti, chiar in aceasta casa si cred ca sunt printre putinii bucuresteni care nu si-au schimbat domiciliul de-a lungul unei vieti. Este casa parintilor mei; aici a fost biroul de avocatura al tatalui meu (tata a fost avocat, de aceea a si cumparat acest apartament aici, in spatele Tribunalului mare, pe cheiul Dambovitei). Acesta era considerat un cartier boieresc, locuit atunci de mari liber-profesionisti si de membri de ambasada, agenti imobiliari, juristi, avocati si medici. Era un cartier foarte linistit, nu existau nici un fel de mijloace de transport care sa treaca pe strada; mi-aduc aminte ca ma jucam cu mingea in mijlocul drumului, fara teama de masini. De la tata am invatat sa pastrez simtul proportiilor, sa nu ma amarasc pentru fleacuri, sa nu fiu rea de paguba. El mai avea o vorba: cum se intampla, asa e bine. Era un om pragmatic, cu o deschidere foarte larga, nu avea ambitii marunte, ci numai scopuri foarte mari. De la mama am invatat bunul gust si ca "Pour etre belle il faut souffrir" (ca sa fii frumoasa trebuie sa suferi). Si, mai ales, am invatat sa nu fiu banala, sa fiu originala, sa nu ma iau dupa turma, dupa mode. Mama era o femeie foarte frumoasa, avea stil. Ea isi cumpara toaletele de la case de moda celebre: Worths, Marise, Robelle, Botos (renumita pentru taioarele ei), Casa Neumann de la Brasov (imbraca cu blanuri toate femeile elegante din Romania). Seara, parintii mei mergeau la teatru, la Capsa, in baruri - la Monte Carlo sau la Vania Sevcenco. Se duceau si la Continental, pentru ca acolo canta Grigoras Dinicu si la Mon Jardin, unde mare vedeta era Gica Petrescu. Se traia in Bucuresti ca intr-un oras normal, chiar daca era razboi. Erau atunci un Bucuresti si o epoca pe care le regret. Eu consider ca mi-am ratat epoca, ca m-am nascut prea tarziu (mi-ar fi placut sa prind "la belle epoque", sa zicem anii celui de-al doilea Imperiu, pana in 1930). Bucurestiul copilariei mele (anii "40) mai pastra, in ciuda bombardamentelor din al doilea Razboi Mondial, parfumul acestei epoci.
- Sub ce zodie v-ati nascut? Va influenteaza acest lucru personalitatea?
- Sunt Fecioara, nascuta pe 28 august, dar ma recunosc in foarte putine din caracteristicile acestei zodii. Nu sunt ordonata, nu sunt zgarcita - dimpotriva: sunt groaznic de dezordonata, nu sunt pedanta, sunt ingrozitor de cheltuitoare, nu am notiunea banului, nu sunt posesiva. Nu am din Fecioara decat spiritul analitic excesiv si, pe undeva, vocatiile nativilor din aceasta zodie: diplomatia, avocatura, scrisul. Si - hai sa ma falesc - sunt nascuta in aceeasi zi cu Goethe si cu Tolstoi.
- Ce va amintiti din copilarie?
- Pot sa spun ca am amintiri inca dinainte de a vorbi si de a umbla. Da, pentru ca eu am inceput sa vorbesc si sa merg spre patru ani. Parintii au fost ingrijorati, m-au dus la cel mai bun medic din Bucuresti, care le-a spus: "Nu va speriati, copilul e mai incetinel". Primele clase primare (eram inca inainte de comunisti) le-am facut la "Maison de Francais" - o scoala laica foarte eleganta, care venea ca o replica la "Ntre Dame", pe care o tineau catolicii. In general, aici am avut colegi copii de ambasadori, copii de mari liber-profesionisti si aristocrati; am fost colega cu Ana Rosetti, cu fratii Gerota, cu Caramzulestii. Am facut cinci ani aici. Pe urma, a intervenit reforma invatamantului in 48 si, sigur, m-am inscris la actualul liceu "Eminescu" - pe atunci se numea "Domnita Ileana". Am terminat liceul in 55, generatia cu zece clase, la 16 ani impliniti, dupa care am dat examen la Facultatea de Drept din Bucuresti. Am vrut sa-l urmez in cariera pe tatal meu. In 48, el a zburat din avocatura, ca "antidemocrat si fost deputat liberal". Ma fascinau povestile pe care le auzeam de la el despre cei noua secretari ai lui Ionel Teodoreanu, care pleda numai in procese spectaculoase, de crime pasionale. In momentul in care se auzea ca Ionel Teodoreanu are proces, se desfundau strazile, venea tot cuconetul sa-l auda pe frumosul "Metaforel" - asa i se spunea de la abuzul de metafore pe care le folosea in romanele lui. Pleda "a la vedette americaine", in aplauzele auditoriului. Era bun prieten cu parintii mei. (Tatal meu era bucovinean de origine.) Mi-amintesc, apoi, de clipele cumplite legate de arestarile succesive ale tatei, perchezitiile, saracia. Am avut o copilarie urata, in sensul ca eram saraci, traiam din vanzarea lucrurilor din casa - un tablou, un covor, o bijuterie, o mobila, un serviciu de masa, o tava de argint - tot sperand ca vin americanii. Tata nu avea serviciu... El neavand serviciu, noi nu aveam cartela - pentru ca totul se vindea pe cartela. Ca adolescenta, am oftat tot timpul ca m-am nascut aici si nu la vreo trei mii de kilometri mai spre Vest. Comunismul era din ce in ce mai dur, era epoca Gheorghiu Dej si Ana Pauker. "Ana, Luca si cu Dej, baga spaima in burghezi" - era unul dintre sloganurile vremii. Era saracie, ceaiurile noastre erau cu biscuiti si rahat, cu sandvisuri economice (multa paine si o felie de salam). Daca aveai o fusta buna, un pulovar si niste pantofi de 250 de lei, erai cea mai eleganta. Am intrat la Facultatea de Drept, dar dupa doi ani - in 56 - am intrat in "galeata" aceea cu evenimentele din Ungaria, am fost arestata si exmatriculata din toate facultatile din tara. A fost greu sa trec peste faptul ca, la 17 ani, m-am trezit cu aripile taiate, fara nici o perspectiva de studii superioare, fara alt viitor decat acela de buna gospodina si nevasta. Dar m-a ajutat mult increderea in propria stea. Eram draguta, aveam succes si asta ma consola, ma facea sa uit. Asa m-am si maritat cu prima mea dragoste, de la 16 ani - un aristocrat neamt din Timisoara (era un "von"). N-a durat mult, pentru ca - in ciuda palatului pe care-l avea si in ciuda banilor pe care-i castiga - el nu intelegea ca eu vreau sa fac cariera. Si, in urma unui raspuns de la Ministerul Invatamantului la nenumaratele memorii pe care le facusem, mi s-a aprobat reinmatricularea, cu conditia sa ma "reabilitez" un an in fabrica, ca muncitoare necalificata. Sotul meu nu a fost de acord sa lucrez si atunci l-am parasit, pentru a-mi urma propriul drum. Aveam 20 de ani si m-am angajat ca muncitoare necalificata la fabrica de medicamente "Galenica", am devenit fruntasa in productie (ca asta era conditia), am avut activitati obstesti - la brigada, la echipa de dansuri, la gimnastica, la cor etc. Dupa anul de fabrica, n-am fost reinmatriculata; in schimb, mi s-a dat posibilitatea de a ma prezenta la examenul de admitere in orice facultate. M-am dus din nou la Drept, de data aceasta la Iasi, si am luat-o de la capat. Am terminat, apoi m-am casatorit cu actorul Cosma Brasoveanu, cu care am avut un mariaj minunat, ce a durat 18 ani (acum, toti cei dragi sunt la Bellu - sotul meu, mama mea si fratele meu - i-am pierdut pe toti trei intr-un interval scurt de timp).
- Faptul ca ati fost atat de atasata de familie nu v-a impiedicat sa va construiti propria cariera. Cum ati ajuns sa scrieti romane politiste?
- Stiam demult ca pot sa scriu, la un moment dat ma tenta jurnalistica, dar n-am fost primita (si unde? la un ziar oarecare, la "Munca"!) din cauza dosarului meu. Si am intrat in avocatura. Cosma, sotul meu, mereu imi spunea sa incerc sa scriu, dar eu nu voiam, ma temeam sa nu ajung sa am doar o opera de sertar. Si atunci, el mi-a spus: "Uite, daca scrii cinci pagini pana vin de la spectacol, te scot la bar!". Si cu asta m-a agatat: scriam de rupeam masa. Pe mine ma tenta barul la vremea aceea, de aceea m-am apucat de scris, pentru ca unul din visurile mele era sa fiu cantareata si dansatoare de bar. (Ador si acum viata de noapte, dar din pacate nu mi-o mai pot permite.) Si asa am terminat primul roman - "Moartea semneaza indescifrabil". De ce m-am aplecat asupra acestui gen? Tot barbatul meu, Dumnezeu sa-l ierte, mi-a deschis ochii: "Vrei sa ai succes imediat? Scrie roman politist!". Am predat manuscrisul la "Albatros", la colectia "Aventura". In termen de sase luni, trebuia sa primesc un raspuns. Eu l-am primit dupa numai doua saptamani, deci a fost de bine. Iar dupa primul roman, au inceput sa curga comenzile. Am renuntat la avocatura, dupa sapte ani de practica, si m-am dedicat scrisului. Am scris si roman istoric, pentru ca la romanul politist se facea, la un moment dat, o cenzura foarte aspra. Stiintifico-fantastic - am unul singur, ca mie nu-mi place genul acesta. Am abordat aproape toate genurile, in cele 35 de romane pe care le-am scris pana acum. Pare o cifra impresionanta, dar daca ma gandesc la Agatha Christie, care a avut 90 de romane, sau la George Simenon (care e idolul meu si pe care il ador), care a scris 187...
- Cum scrieti, efectiv? Cum va creionati personajele, cum va teseti subiectele, intrigile?
- Personajele mele sunt, de obicei, mixturi intre persoane reale, cunoscute de mine, si cele create de imaginatia mea. Am avut chiar experiente nefericite cu prieteni care s-au recunoscut in personajele mele - vorbesc de cele negative. Altfel, le place sa se recunoasca in situatiile usor picante, nostime, inteligente, chiar mici escroci, dar nu ca e meschin, ca e zgarcit, ca e ticalos, ca e rau. De obicei, plec de la personaje. Ma gandesc: despre cine am eu chef sa scriu astazi? Si imi fac o lista cu macar sase personaje de baza, pe care le stiu foarte bine. Cu ei plec la drum. Dar vin pe parcurs altele care, desi episodice, dovedesc o importanta deosebita. Am subiectul aproape in intregime fixat dinainte, pentru cel putin o treime din carte si cam stiu unde vreau sa ajung; am un fir rosu, conducator - altfel poti sa bati campii cu gratie. In ciuda unei memorii slabe (deh, Dumnezeu da cu o mana si ia cu alta), am o putere de concentrare foarte mare. Reusesc sa ma rup de toate problemele, de toata atmosfera din jur. Deasupra biroului meu este o pendula uriasa din bronz, al carui sunet se aude pregnant in toata casa - "Big Ben", asa ii spun. Ei bine, cand scriu sunt asa de transpusa incat, desi stau chiar sub ea, eu n-o aud. Ma intreb: "Oare a sunat sau n-a sunat, sau iar s-o fi stricat?".
- Ce personaj din cartile dvs. va e cel mai drag?
- Multe imi sunt dragi, insa cea mai iubita (si cea mai cunoscuta) este Melania. Multi vor si acum s-o readuc in romanele mele pe Melania - batranica ce rezolva toate misterele - dar acum Melania are, saraca, 90 de ani, iar Cristescu - un alt personaj de-al meu - e de mult la pensie. Au trecut 26 de ani de cand i-am creat.
- Dar personajele negative va sunt dragi?
- Pai se si simte: ele imi ies cel mai bine. Gri-gri, zis "Cht Noir" - un escroc de talie internationala - mi-e cel mai drag.
- Cum va simtiti in lumea scriitorilor?
- Izolata. Candva, eram frecvent la Casa Scriitorilor, dar nu la sedinte, ci la restaurantul de acolo, unde se perindau toti boemii vietii literare a Bucurestiului. Erau figuri mari: Jebeleanu - nelipsit, Carandino, Horia Lovinescu, Marin Preda, Nichita Stanescu - nelipsit, Tudor George. Nu ma duceam la sedinte, pentru ca ma plictiseam foarte repede. Ei nu puteau sa ma invete sa scriu roman politist, eu nu puteam sa-i invat pe ei cum sa scrie. Eram tolerata doar pentru ca am bagat niste bani in vistierie, acolo, la Uniune, dar genul in sine - romanul politist - este privit foarte "de pe Ceahlau".
- Ati calatorit mult in strainatate. Unde v-ar fi placut sa ramaneti si de ce?
- Da, am calatorit foarte mult. Mi-ar fi placut sa raman in Statele Unite. Franta este a mea, nu stiu cum sa spun, ador Parisul si parfumul lui. Mi se intampla si acum, mai ales cand ploua, sa-mi fie dor de Paris. Francezii, in schimb, sunt foarte sovini, foarte orgoliosi. Americanii au cateva coordonate pe care eu m-as fi intalnit cu ei acolo. In primul rand, imi place vesnica lor buna dispozitie, care nu e falsa, nu e afisata. Sunt frumosi, dom"le, iar eu mor dupa oamenii frumosi. Mie si la cinema, daca nu-mi place un actor, nu ma uit la film. Totul la ei este estetic: o frumusete naiva, poate, dar atat de frumos, de "casuta din povesti", de ai impresia ca viata merita sa fie traita. Si, in special, imi place dorinta lor de succes si de senzatie.
- Ce sentiment incercati atunci cand scrieti "Sfarsit" la finalul unei carti?
- Scriu: "End", "Bravo", "Succes", "Cu nimeni n-am treaba"... E un sentiment de usurare, categoric. La prima lectura, apoi, mi se pare ca mai trebuie modificat, nu sunt multumita.
- Ce va lipseste cel mai mult si ce va doriti cel mai mult, in momentul acesta?
- Cred ca imi lipseste siguranta zilei de maine. Imi doresc, in primul rand, sanatate. Si mi-as mai dori - dar acest lucru este imposibil - sa mananc cat vreau, ce vreau, cand vreau, fara sa ma ingras.
- Care este reteta de tinerete, dupa dvs.? Sunteti o aparitie foarte tonica.
- Sunt un om care stie sa ia bucuria de la viata, sa savureze momentul. Adica, mie nu-mi trebuie sa ninga azi, ca sa-mi dau seama ca ieri a fost frumos. De tanara si pana mai incoace mi se intampla sa ma trezesc dimineata fericita, numai pentru faptul ca exist. Sunt o fire optimista.
- La ce lucrati acum?
- Astept aparitia unui roman inedit la "Nemira" - "Telefonul din Bikini", care va fi lansat pe Litoral - astept o reeditare la "Scriptul 2000", care se numeste "Un stilet cu sampanie". Acum scriu un roman care, deocamdata, nu are titlu - acesta vine pe parcurs - si care are un subiect ce se petrece in lumea si in mafia bancilor de organe.
- Ce le-ati reprosa semenilor dvs.?
- Mitocania care deranjeaza si faptul ca - iar eu vad aici o epoca si o maniera - jaboul, evantaiul si gavota au fost definitiv ingropate.
Afara e o caldura ucigatoare, dar in locuinta d-nei Rodica Ojog-Brasoveanu storurile sunt trase si e racoare. Mobilele vechi, covoarele Buhara si tablourile de familie refac o atmosfera de inceput de veac. Distinsa gazda ma trateaza cu o cupa de inghetata. Abia s-a ridicat de la masa de lucru, unde zilnic toarce firul unui roman politist. O caut ca "delegata" a cititorilor revistei "Formula As", care vor sa stie amanunte despre viata scriitoarei lor preferate - marea maestra a policierului romanesc.
Pe cand Bucurestiul era Micul Paris
- D-na Rodica Ojog-Brasoveanu, cum era Bucurestiul in vreme
Click here
Te pregatesti de nunta?
Vrei un loc deosebit? Jubile are pentru aceasta zi oferte speciale de care te poti bucura!
a copilariei dvs.? Va intreb pentru ca, in romanele pe care le scrieti, somptuoasa capitala interbelica romaneasca reprezinta un decor frecvent.
- M-am nascut la Bucuresti, chiar in aceasta casa si cred ca sunt printre putinii bucuresteni care nu si-au schimbat domiciliul de-a lungul unei vieti. Este casa parintilor mei; aici a fost biroul de avocatura al tatalui meu (tata a fost avocat, de aceea a si cumparat acest apartament aici, in spatele Tribunalului mare, pe cheiul Dambovitei). Acesta era considerat un cartier boieresc, locuit atunci de mari liber-profesionisti si de membri de ambasada, agenti imobiliari, juristi, avocati si medici. Era un cartier foarte linistit, nu existau nici un fel de mijloace de transport care sa treaca pe strada; mi-aduc aminte ca ma jucam cu mingea in mijlocul drumului, fara teama de masini. De la tata am invatat sa pastrez simtul proportiilor, sa nu ma amarasc pentru fleacuri, sa nu fiu rea de paguba. El mai avea o vorba: cum se intampla, asa e bine. Era un om pragmatic, cu o deschidere foarte larga, nu avea ambitii marunte, ci numai scopuri foarte mari. De la mama am invatat bunul gust si ca "Pour etre belle il faut souffrir" (ca sa fii frumoasa trebuie sa suferi). Si, mai ales, am invatat sa nu fiu banala, sa fiu originala, sa nu ma iau dupa turma, dupa mode. Mama era o femeie foarte frumoasa, avea stil. Ea isi cumpara toaletele de la case de moda celebre: Worths, Marise, Robelle, Botos (renumita pentru taioarele ei), Casa Neumann de la Brasov (imbraca cu blanuri toate femeile elegante din Romania). Seara, parintii mei mergeau la teatru, la Capsa, in baruri - la Monte Carlo sau la Vania Sevcenco. Se duceau si la Continental, pentru ca acolo canta Grigoras Dinicu si la Mon Jardin, unde mare vedeta era Gica Petrescu. Se traia in Bucuresti ca intr-un oras normal, chiar daca era razboi. Erau atunci un Bucuresti si o epoca pe care le regret. Eu consider ca mi-am ratat epoca, ca m-am nascut prea tarziu (mi-ar fi placut sa prind "la belle epoque", sa zicem anii celui de-al doilea Imperiu, pana in 1930). Bucurestiul copilariei mele (anii "40) mai pastra, in ciuda bombardamentelor din al doilea Razboi Mondial, parfumul acestei epoci.
- Sub ce zodie v-ati nascut? Va influenteaza acest lucru personalitatea?
- Sunt Fecioara, nascuta pe 28 august, dar ma recunosc in foarte putine din caracteristicile acestei zodii. Nu sunt ordonata, nu sunt zgarcita - dimpotriva: sunt groaznic de dezordonata, nu sunt pedanta, sunt ingrozitor de cheltuitoare, nu am notiunea banului, nu sunt posesiva. Nu am din Fecioara decat spiritul analitic excesiv si, pe undeva, vocatiile nativilor din aceasta zodie: diplomatia, avocatura, scrisul. Si - hai sa ma falesc - sunt nascuta in aceeasi zi cu Goethe si cu Tolstoi.
- Ce va amintiti din copilarie?
- Pot sa spun ca am amintiri inca dinainte de a vorbi si de a umbla. Da, pentru ca eu am inceput sa vorbesc si sa merg spre patru ani. Parintii au fost ingrijorati, m-au dus la cel mai bun medic din Bucuresti, care le-a spus: "Nu va speriati, copilul e mai incetinel". Primele clase primare (eram inca inainte de comunisti) le-am facut la "Maison de Francais" - o scoala laica foarte eleganta, care venea ca o replica la "Ntre Dame", pe care o tineau catolicii. In general, aici am avut colegi copii de ambasadori, copii de mari liber-profesionisti si aristocrati; am fost colega cu Ana Rosetti, cu fratii Gerota, cu Caramzulestii. Am facut cinci ani aici. Pe urma, a intervenit reforma invatamantului in 48 si, sigur, m-am inscris la actualul liceu "Eminescu" - pe atunci se numea "Domnita Ileana". Am terminat liceul in 55, generatia cu zece clase, la 16 ani impliniti, dupa care am dat examen la Facultatea de Drept din Bucuresti. Am vrut sa-l urmez in cariera pe tatal meu. In 48, el a zburat din avocatura, ca "antidemocrat si fost deputat liberal". Ma fascinau povestile pe care le auzeam de la el despre cei noua secretari ai lui Ionel Teodoreanu, care pleda numai in procese spectaculoase, de crime pasionale. In momentul in care se auzea ca Ionel Teodoreanu are proces, se desfundau strazile, venea tot cuconetul sa-l auda pe frumosul "Metaforel" - asa i se spunea de la abuzul de metafore pe care le folosea in romanele lui. Pleda "a la vedette americaine", in aplauzele auditoriului. Era bun prieten cu parintii mei. (Tatal meu era bucovinean de origine.) Mi-amintesc, apoi, de clipele cumplite legate de arestarile succesive ale tatei, perchezitiile, saracia. Am avut o copilarie urata, in sensul ca eram saraci, traiam din vanzarea lucrurilor din casa - un tablou, un covor, o bijuterie, o mobila, un serviciu de masa, o tava de argint - tot sperand ca vin americanii. Tata nu avea serviciu... El neavand serviciu, noi nu aveam cartela - pentru ca totul se vindea pe cartela. Ca adolescenta, am oftat tot timpul ca m-am nascut aici si nu la vreo trei mii de kilometri mai spre Vest. Comunismul era din ce in ce mai dur, era epoca Gheorghiu Dej si Ana Pauker. "Ana, Luca si cu Dej, baga spaima in burghezi" - era unul dintre sloganurile vremii. Era saracie, ceaiurile noastre erau cu biscuiti si rahat, cu sandvisuri economice (multa paine si o felie de salam). Daca aveai o fusta buna, un pulovar si niste pantofi de 250 de lei, erai cea mai eleganta. Am intrat la Facultatea de Drept, dar dupa doi ani - in 56 - am intrat in "galeata" aceea cu evenimentele din Ungaria, am fost arestata si exmatriculata din toate facultatile din tara. A fost greu sa trec peste faptul ca, la 17 ani, m-am trezit cu aripile taiate, fara nici o perspectiva de studii superioare, fara alt viitor decat acela de buna gospodina si nevasta. Dar m-a ajutat mult increderea in propria stea. Eram draguta, aveam succes si asta ma consola, ma facea sa uit. Asa m-am si maritat cu prima mea dragoste, de la 16 ani - un aristocrat neamt din Timisoara (era un "von"). N-a durat mult, pentru ca - in ciuda palatului pe care-l avea si in ciuda banilor pe care-i castiga - el nu intelegea ca eu vreau sa fac cariera. Si, in urma unui raspuns de la Ministerul Invatamantului la nenumaratele memorii pe care le facusem, mi s-a aprobat reinmatricularea, cu conditia sa ma "reabilitez" un an in fabrica, ca muncitoare necalificata. Sotul meu nu a fost de acord sa lucrez si atunci l-am parasit, pentru a-mi urma propriul drum. Aveam 20 de ani si m-am angajat ca muncitoare necalificata la fabrica de medicamente "Galenica", am devenit fruntasa in productie (ca asta era conditia), am avut activitati obstesti - la brigada, la echipa de dansuri, la gimnastica, la cor etc. Dupa anul de fabrica, n-am fost reinmatriculata; in schimb, mi s-a dat posibilitatea de a ma prezenta la examenul de admitere in orice facultate. M-am dus din nou la Drept, de data aceasta la Iasi, si am luat-o de la capat. Am terminat, apoi m-am casatorit cu actorul Cosma Brasoveanu, cu care am avut un mariaj minunat, ce a durat 18 ani (acum, toti cei dragi sunt la Bellu - sotul meu, mama mea si fratele meu - i-am pierdut pe toti trei intr-un interval scurt de timp).
- Faptul ca ati fost atat de atasata de familie nu v-a impiedicat sa va construiti propria cariera. Cum ati ajuns sa scrieti romane politiste?
- Stiam demult ca pot sa scriu, la un moment dat ma tenta jurnalistica, dar n-am fost primita (si unde? la un ziar oarecare, la "Munca"!) din cauza dosarului meu. Si am intrat in avocatura. Cosma, sotul meu, mereu imi spunea sa incerc sa scriu, dar eu nu voiam, ma temeam sa nu ajung sa am doar o opera de sertar. Si atunci, el mi-a spus: "Uite, daca scrii cinci pagini pana vin de la spectacol, te scot la bar!". Si cu asta m-a agatat: scriam de rupeam masa. Pe mine ma tenta barul la vremea aceea, de aceea m-am apucat de scris, pentru ca unul din visurile mele era sa fiu cantareata si dansatoare de bar. (Ador si acum viata de noapte, dar din pacate nu mi-o mai pot permite.) Si asa am terminat primul roman - "Moartea semneaza indescifrabil". De ce m-am aplecat asupra acestui gen? Tot barbatul meu, Dumnezeu sa-l ierte, mi-a deschis ochii: "Vrei sa ai succes imediat? Scrie roman politist!". Am predat manuscrisul la "Albatros", la colectia "Aventura". In termen de sase luni, trebuia sa primesc un raspuns. Eu l-am primit dupa numai doua saptamani, deci a fost de bine. Iar dupa primul roman, au inceput sa curga comenzile. Am renuntat la avocatura, dupa sapte ani de practica, si m-am dedicat scrisului. Am scris si roman istoric, pentru ca la romanul politist se facea, la un moment dat, o cenzura foarte aspra. Stiintifico-fantastic - am unul singur, ca mie nu-mi place genul acesta. Am abordat aproape toate genurile, in cele 35 de romane pe care le-am scris pana acum. Pare o cifra impresionanta, dar daca ma gandesc la Agatha Christie, care a avut 90 de romane, sau la George Simenon (care e idolul meu si pe care il ador), care a scris 187...
- Cum scrieti, efectiv? Cum va creionati personajele, cum va teseti subiectele, intrigile?
- Personajele mele sunt, de obicei, mixturi intre persoane reale, cunoscute de mine, si cele create de imaginatia mea. Am avut chiar experiente nefericite cu prieteni care s-au recunoscut in personajele mele - vorbesc de cele negative. Altfel, le place sa se recunoasca in situatiile usor picante, nostime, inteligente, chiar mici escroci, dar nu ca e meschin, ca e zgarcit, ca e ticalos, ca e rau. De obicei, plec de la personaje. Ma gandesc: despre cine am eu chef sa scriu astazi? Si imi fac o lista cu macar sase personaje de baza, pe care le stiu foarte bine. Cu ei plec la drum. Dar vin pe parcurs altele care, desi episodice, dovedesc o importanta deosebita. Am subiectul aproape in intregime fixat dinainte, pentru cel putin o treime din carte si cam stiu unde vreau sa ajung; am un fir rosu, conducator - altfel poti sa bati campii cu gratie. In ciuda unei memorii slabe (deh, Dumnezeu da cu o mana si ia cu alta), am o putere de concentrare foarte mare. Reusesc sa ma rup de toate problemele, de toata atmosfera din jur. Deasupra biroului meu este o pendula uriasa din bronz, al carui sunet se aude pregnant in toata casa - "Big Ben", asa ii spun. Ei bine, cand scriu sunt asa de transpusa incat, desi stau chiar sub ea, eu n-o aud. Ma intreb: "Oare a sunat sau n-a sunat, sau iar s-o fi stricat?".
- Ce personaj din cartile dvs. va e cel mai drag?
- Multe imi sunt dragi, insa cea mai iubita (si cea mai cunoscuta) este Melania. Multi vor si acum s-o readuc in romanele mele pe Melania - batranica ce rezolva toate misterele - dar acum Melania are, saraca, 90 de ani, iar Cristescu - un alt personaj de-al meu - e de mult la pensie. Au trecut 26 de ani de cand i-am creat.
- Dar personajele negative va sunt dragi?
- Pai se si simte: ele imi ies cel mai bine. Gri-gri, zis "Cht Noir" - un escroc de talie internationala - mi-e cel mai drag.
- Cum va simtiti in lumea scriitorilor?
- Izolata. Candva, eram frecvent la Casa Scriitorilor, dar nu la sedinte, ci la restaurantul de acolo, unde se perindau toti boemii vietii literare a Bucurestiului. Erau figuri mari: Jebeleanu - nelipsit, Carandino, Horia Lovinescu, Marin Preda, Nichita Stanescu - nelipsit, Tudor George. Nu ma duceam la sedinte, pentru ca ma plictiseam foarte repede. Ei nu puteau sa ma invete sa scriu roman politist, eu nu puteam sa-i invat pe ei cum sa scrie. Eram tolerata doar pentru ca am bagat niste bani in vistierie, acolo, la Uniune, dar genul in sine - romanul politist - este privit foarte "de pe Ceahlau".
- Ati calatorit mult in strainatate. Unde v-ar fi placut sa ramaneti si de ce?
- Da, am calatorit foarte mult. Mi-ar fi placut sa raman in Statele Unite. Franta este a mea, nu stiu cum sa spun, ador Parisul si parfumul lui. Mi se intampla si acum, mai ales cand ploua, sa-mi fie dor de Paris. Francezii, in schimb, sunt foarte sovini, foarte orgoliosi. Americanii au cateva coordonate pe care eu m-as fi intalnit cu ei acolo. In primul rand, imi place vesnica lor buna dispozitie, care nu e falsa, nu e afisata. Sunt frumosi, dom"le, iar eu mor dupa oamenii frumosi. Mie si la cinema, daca nu-mi place un actor, nu ma uit la film. Totul la ei este estetic: o frumusete naiva, poate, dar atat de frumos, de "casuta din povesti", de ai impresia ca viata merita sa fie traita. Si, in special, imi place dorinta lor de succes si de senzatie.
- Ce sentiment incercati atunci cand scrieti "Sfarsit" la finalul unei carti?
- Scriu: "End", "Bravo", "Succes", "Cu nimeni n-am treaba"... E un sentiment de usurare, categoric. La prima lectura, apoi, mi se pare ca mai trebuie modificat, nu sunt multumita.
- Ce va lipseste cel mai mult si ce va doriti cel mai mult, in momentul acesta?
- Cred ca imi lipseste siguranta zilei de maine. Imi doresc, in primul rand, sanatate. Si mi-as mai dori - dar acest lucru este imposibil - sa mananc cat vreau, ce vreau, cand vreau, fara sa ma ingras.
- Care este reteta de tinerete, dupa dvs.? Sunteti o aparitie foarte tonica.
- Sunt un om care stie sa ia bucuria de la viata, sa savureze momentul. Adica, mie nu-mi trebuie sa ninga azi, ca sa-mi dau seama ca ieri a fost frumos. De tanara si pana mai incoace mi se intampla sa ma trezesc dimineata fericita, numai pentru faptul ca exist. Sunt o fire optimista.
- La ce lucrati acum?
- Astept aparitia unui roman inedit la "Nemira" - "Telefonul din Bikini", care va fi lansat pe Litoral - astept o reeditare la "Scriptul 2000", care se numeste "Un stilet cu sampanie". Acum scriu un roman care, deocamdata, nu are titlu - acesta vine pe parcurs - si care are un subiect ce se petrece in lumea si in mafia bancilor de organe.
- Ce le-ati reprosa semenilor dvs.?
- Mitocania care deranjeaza si faptul ca - iar eu vad aici o epoca si o maniera - jaboul, evantaiul si gavota au fost definitiv ingropate.
Timi
Cainele meu nu este handicapat. Doar ca mimeaza acest lucru la perfectie. Numele lui de cod este "maimuta retardata" pentru ca are un fel al lui de a refuza sa asculte anumite comenzi. "Timi, jos!". "Ha?" se mira el si pune repede fata de handicapat.
Once upon a time
Once upon a time a existat un oras pe nume Sibiu. M-am nascut acolo, am crescut si am fugit din el. Dupa 15 ani m-am intors dar am descoperit ca Sibiul nu mai exista. In locul lui a aparut Hermannstadt, un oras care nu are deloc legatura cu Romania si cu noi, cei traiti in celebra capitala a acestei si mai celebre tari.
Saturday, July 25, 2009
De inceput
So, exista viata in afara Modei? Sper ca da. Altfel o sa mor numarand branduri, haituind idioti cu ifose de designeri sau bricoland texte de un inalt nivel intelectual.
Sa fim intelesi, imi iubesc meseria si, fata de alti amici, chiar ma duc cu placere la birou. Doar ca, intr-o seara, atunci cand am descoperit ca hainele cainelui meu au ramas mici si mi-am planificat ca atunci cand ajung la Milano sa trec pe la magazinul de buldogi francezi pentru o vesta, rosie sau neagra (cainele meu este alb cu negru-o combinatie clasica, nu poti sa dai gres), am avut o revelatie. Prima si poate de aceea si foarte puternica: de ce trebuie sa caut o tampenie de vesta pe care cainele meu oricum se pisa sau o rupe de nervi in loc sa ma duc sa ma plimb de nebun pe strazi sau macar sa ma imbat rau la unul din sutele de party-uri pe care le-am refuzat in mod constant? De ce atunci cand ajung in Paris ma duc direct la Balenciaga in loc sa imi vizitez prietenii? De ce la New York astept primul in fata la A&F, la 9 dimineata fix, de parca imi este frica ca se termina marfa? Chiar nu exista viata in afara hainelor?
Am sute de haine si port doar cateva in care ma simt bine. Dorm in tricouri Margiela si fac sport in pantaloni scurti din casmir. Asta pentru ca nu am altele. Am uitat sa cumpar altceva decat It itemuri care au valoare fix o luna. Si am uitat sa vorbesc si despre "altceva" in afara de Moda. Este cazul sa incep sa o fac din nou.
Sa fim intelesi, imi iubesc meseria si, fata de alti amici, chiar ma duc cu placere la birou. Doar ca, intr-o seara, atunci cand am descoperit ca hainele cainelui meu au ramas mici si mi-am planificat ca atunci cand ajung la Milano sa trec pe la magazinul de buldogi francezi pentru o vesta, rosie sau neagra (cainele meu este alb cu negru-o combinatie clasica, nu poti sa dai gres), am avut o revelatie. Prima si poate de aceea si foarte puternica: de ce trebuie sa caut o tampenie de vesta pe care cainele meu oricum se pisa sau o rupe de nervi in loc sa ma duc sa ma plimb de nebun pe strazi sau macar sa ma imbat rau la unul din sutele de party-uri pe care le-am refuzat in mod constant? De ce atunci cand ajung in Paris ma duc direct la Balenciaga in loc sa imi vizitez prietenii? De ce la New York astept primul in fata la A&F, la 9 dimineata fix, de parca imi este frica ca se termina marfa? Chiar nu exista viata in afara hainelor?
Am sute de haine si port doar cateva in care ma simt bine. Dorm in tricouri Margiela si fac sport in pantaloni scurti din casmir. Asta pentru ca nu am altele. Am uitat sa cumpar altceva decat It itemuri care au valoare fix o luna. Si am uitat sa vorbesc si despre "altceva" in afara de Moda. Este cazul sa incep sa o fac din nou.
Subscribe to:
Posts (Atom)
Posts
