Despre morti numai de bine

De ceva timp ma gandesc doar la morti, sfinti si grijanii. Cumva e firesc avand in vedere faptul ca mi-am petrecut ultimele trei luni doar in avioane, pe rute generoase in turbulente.
In urma cu doi ani am fost la un pas de moarte. Doar cand am aterizat am aflat cat de grav a fost totul: ambele motoare nu au mai functionat si, pentru cateva zeci de secunde, doar am planat pe undeva pe deasupra Ungariei, in timp ce o stewardesa vomita de frica iar pilotul urla in difuzoare. Nu mi-a trecut deloc viata prin fata ochilor si am avut doar un singur gand: "daca o sa cad, se duce dracului geanta mea cea noua". Fiecare cu sfintii lui iar al meu, cel putin atunci, se numea Balenciaga.
De atunci, de cate ori zbor, ma alimentez cu ceva pastile destepte, in general albastre. Doar ca zborurile mele dureaza mai mult decat 7 ore, cat tine efectul medicamentului, iar diferenta de timp mi-o petrec punand cap la cap diferite planuri diabolice.
Presupunem ca maine dispar. Primul lucru pe care o sa il fac, dupa ce o sa ma instalez dincolo si imi refac garderoba, ma intorc ca sa il bantui pe Basescu sub forma lui M. Monroe. Apoi fac si o vizita la biroul sub forma de virus. Nume de cod: FCK_U.
Acestea sunt urgentele. Dupa ce le bifez imi fixez un rendez vous cu madam Chanel ca sa facem un recensamant al barbatilor din viata ei. Apoi il caut pe Napoleon in pantaloni si ii rad mustata lui Hitler.