ROB

Rodica Ojog-Brasoveanu "Ma trezesc dimineata fericita numai pentru faptul ca exist".

Afara e o caldura ucigatoare, dar in locuinta d-nei Rodica Ojog-Brasoveanu storurile sunt trase si e racoare. Mobilele vechi, covoarele Buhara si tablourile de familie refac o atmosfera de inceput de veac. Distinsa gazda ma trateaza cu o cupa de inghetata. Abia s-a ridicat de la masa de lucru, unde zilnic toarce firul unui roman politist. O caut ca "delegata" a cititorilor revistei "Formula As", care vor sa stie amanunte despre viata scriitoarei lor preferate - marea maestra a policierului romanesc.

Pe cand Bucurestiul era Micul Paris

- D-na Rodica Ojog-Brasoveanu, cum era Bucurestiul in vreme
Click here
Te pregatesti de nunta?
Vrei un loc deosebit? Jubile are pentru aceasta zi oferte speciale de care te poti bucura!

a copilariei dvs.? Va intreb pentru ca, in romanele pe care le scrieti, somptuoasa capitala interbelica romaneasca reprezinta un decor frecvent.

- M-am nascut la Bucuresti, chiar in aceasta casa si cred ca sunt printre putinii bucuresteni care nu si-au schimbat domiciliul de-a lungul unei vieti. Este casa parintilor mei; aici a fost biroul de avocatura al tatalui meu (tata a fost avocat, de aceea a si cumparat acest apartament aici, in spatele Tribunalului mare, pe cheiul Dambovitei). Acesta era considerat un cartier boieresc, locuit atunci de mari liber-profesionisti si de membri de ambasada, agenti imobiliari, juristi, avocati si medici. Era un cartier foarte linistit, nu existau nici un fel de mijloace de transport care sa treaca pe strada; mi-aduc aminte ca ma jucam cu mingea in mijlocul drumului, fara teama de masini. De la tata am invatat sa pastrez simtul proportiilor, sa nu ma amarasc pentru fleacuri, sa nu fiu rea de paguba. El mai avea o vorba: cum se intampla, asa e bine. Era un om pragmatic, cu o deschidere foarte larga, nu avea ambitii marunte, ci numai scopuri foarte mari. De la mama am invatat bunul gust si ca "Pour etre belle il faut souffrir" (ca sa fii frumoasa trebuie sa suferi). Si, mai ales, am invatat sa nu fiu banala, sa fiu originala, sa nu ma iau dupa turma, dupa mode. Mama era o femeie foarte frumoasa, avea stil. Ea isi cumpara toaletele de la case de moda celebre: Worths, Marise, Robelle, Botos (renumita pentru taioarele ei), Casa Neumann de la Brasov (imbraca cu blanuri toate femeile elegante din Romania). Seara, parintii mei mergeau la teatru, la Capsa, in baruri - la Monte Carlo sau la Vania Sevcenco. Se duceau si la Continental, pentru ca acolo canta Grigoras Dinicu si la Mon Jardin, unde mare vedeta era Gica Petrescu. Se traia in Bucuresti ca intr-un oras normal, chiar daca era razboi. Erau atunci un Bucuresti si o epoca pe care le regret. Eu consider ca mi-am ratat epoca, ca m-am nascut prea tarziu (mi-ar fi placut sa prind "la belle epoque", sa zicem anii celui de-al doilea Imperiu, pana in 1930). Bucurestiul copilariei mele (anii "40) mai pastra, in ciuda bombardamentelor din al doilea Razboi Mondial, parfumul acestei epoci.

- Sub ce zodie v-ati nascut? Va influenteaza acest lucru personalitatea?

- Sunt Fecioara, nascuta pe 28 august, dar ma recunosc in foarte putine din caracteristicile acestei zodii. Nu sunt ordonata, nu sunt zgarcita - dimpotriva: sunt groaznic de dezordonata, nu sunt pedanta, sunt ingrozitor de cheltuitoare, nu am notiunea banului, nu sunt posesiva. Nu am din Fecioara decat spiritul analitic excesiv si, pe undeva, vocatiile nativilor din aceasta zodie: diplomatia, avocatura, scrisul. Si - hai sa ma falesc - sunt nascuta in aceeasi zi cu Goethe si cu Tolstoi.

- Ce va amintiti din copilarie?

- Pot sa spun ca am amintiri inca dinainte de a vorbi si de a umbla. Da, pentru ca eu am inceput sa vorbesc si sa merg spre patru ani. Parintii au fost ingrijorati, m-au dus la cel mai bun medic din Bucuresti, care le-a spus: "Nu va speriati, copilul e mai incetinel". Primele clase primare (eram inca inainte de comunisti) le-am facut la "Maison de Francais" - o scoala laica foarte eleganta, care venea ca o replica la "Ntre Dame", pe care o tineau catolicii. In general, aici am avut colegi copii de ambasadori, copii de mari liber-profesionisti si aristocrati; am fost colega cu Ana Rosetti, cu fratii Gerota, cu Caramzulestii. Am facut cinci ani aici. Pe urma, a intervenit reforma invatamantului in 48 si, sigur, m-am inscris la actualul liceu "Eminescu" - pe atunci se numea "Domnita Ileana". Am terminat liceul in 55, generatia cu zece clase, la 16 ani impliniti, dupa care am dat examen la Facultatea de Drept din Bucuresti. Am vrut sa-l urmez in cariera pe tatal meu. In 48, el a zburat din avocatura, ca "antidemocrat si fost deputat liberal". Ma fascinau povestile pe care le auzeam de la el despre cei noua secretari ai lui Ionel Teodoreanu, care pleda numai in procese spectaculoase, de crime pasionale. In momentul in care se auzea ca Ionel Teodoreanu are proces, se desfundau strazile, venea tot cuconetul sa-l auda pe frumosul "Metaforel" - asa i se spunea de la abuzul de metafore pe care le folosea in romanele lui. Pleda "a la vedette americaine", in aplauzele auditoriului. Era bun prieten cu parintii mei. (Tatal meu era bucovinean de origine.) Mi-amintesc, apoi, de clipele cumplite legate de arestarile succesive ale tatei, perchezitiile, saracia. Am avut o copilarie urata, in sensul ca eram saraci, traiam din vanzarea lucrurilor din casa - un tablou, un covor, o bijuterie, o mobila, un serviciu de masa, o tava de argint - tot sperand ca vin americanii. Tata nu avea serviciu... El neavand serviciu, noi nu aveam cartela - pentru ca totul se vindea pe cartela. Ca adolescenta, am oftat tot timpul ca m-am nascut aici si nu la vreo trei mii de kilometri mai spre Vest. Comunismul era din ce in ce mai dur, era epoca Gheorghiu Dej si Ana Pauker. "Ana, Luca si cu Dej, baga spaima in burghezi" - era unul dintre sloganurile vremii. Era saracie, ceaiurile noastre erau cu biscuiti si rahat, cu sandvisuri economice (multa paine si o felie de salam). Daca aveai o fusta buna, un pulovar si niste pantofi de 250 de lei, erai cea mai eleganta. Am intrat la Facultatea de Drept, dar dupa doi ani - in 56 - am intrat in "galeata" aceea cu evenimentele din Ungaria, am fost arestata si exmatriculata din toate facultatile din tara. A fost greu sa trec peste faptul ca, la 17 ani, m-am trezit cu aripile taiate, fara nici o perspectiva de studii superioare, fara alt viitor decat acela de buna gospodina si nevasta. Dar m-a ajutat mult increderea in propria stea. Eram draguta, aveam succes si asta ma consola, ma facea sa uit. Asa m-am si maritat cu prima mea dragoste, de la 16 ani - un aristocrat neamt din Timisoara (era un "von"). N-a durat mult, pentru ca - in ciuda palatului pe care-l avea si in ciuda banilor pe care-i castiga - el nu intelegea ca eu vreau sa fac cariera. Si, in urma unui raspuns de la Ministerul Invatamantului la nenumaratele memorii pe care le facusem, mi s-a aprobat reinmatricularea, cu conditia sa ma "reabilitez" un an in fabrica, ca muncitoare necalificata. Sotul meu nu a fost de acord sa lucrez si atunci l-am parasit, pentru a-mi urma propriul drum. Aveam 20 de ani si m-am angajat ca muncitoare necalificata la fabrica de medicamente "Galenica", am devenit fruntasa in productie (ca asta era conditia), am avut activitati obstesti - la brigada, la echipa de dansuri, la gimnastica, la cor etc. Dupa anul de fabrica, n-am fost reinmatriculata; in schimb, mi s-a dat posibilitatea de a ma prezenta la examenul de admitere in orice facultate. M-am dus din nou la Drept, de data aceasta la Iasi, si am luat-o de la capat. Am terminat, apoi m-am casatorit cu actorul Cosma Brasoveanu, cu care am avut un mariaj minunat, ce a durat 18 ani (acum, toti cei dragi sunt la Bellu - sotul meu, mama mea si fratele meu - i-am pierdut pe toti trei intr-un interval scurt de timp).

- Faptul ca ati fost atat de atasata de familie nu v-a impiedicat sa va construiti propria cariera. Cum ati ajuns sa scrieti romane politiste?

- Stiam demult ca pot sa scriu, la un moment dat ma tenta jurnalistica, dar n-am fost primita (si unde? la un ziar oarecare, la "Munca"!) din cauza dosarului meu. Si am intrat in avocatura. Cosma, sotul meu, mereu imi spunea sa incerc sa scriu, dar eu nu voiam, ma temeam sa nu ajung sa am doar o opera de sertar. Si atunci, el mi-a spus: "Uite, daca scrii cinci pagini pana vin de la spectacol, te scot la bar!". Si cu asta m-a agatat: scriam de rupeam masa. Pe mine ma tenta barul la vremea aceea, de aceea m-am apucat de scris, pentru ca unul din visurile mele era sa fiu cantareata si dansatoare de bar. (Ador si acum viata de noapte, dar din pacate nu mi-o mai pot permite.) Si asa am terminat primul roman - "Moartea semneaza indescifrabil". De ce m-am aplecat asupra acestui gen? Tot barbatul meu, Dumnezeu sa-l ierte, mi-a deschis ochii: "Vrei sa ai succes imediat? Scrie roman politist!". Am predat manuscrisul la "Albatros", la colectia "Aventura". In termen de sase luni, trebuia sa primesc un raspuns. Eu l-am primit dupa numai doua saptamani, deci a fost de bine. Iar dupa primul roman, au inceput sa curga comenzile. Am renuntat la avocatura, dupa sapte ani de practica, si m-am dedicat scrisului. Am scris si roman istoric, pentru ca la romanul politist se facea, la un moment dat, o cenzura foarte aspra. Stiintifico-fantastic - am unul singur, ca mie nu-mi place genul acesta. Am abordat aproape toate genurile, in cele 35 de romane pe care le-am scris pana acum. Pare o cifra impresionanta, dar daca ma gandesc la Agatha Christie, care a avut 90 de romane, sau la George Simenon (care e idolul meu si pe care il ador), care a scris 187...

- Cum scrieti, efectiv? Cum va creionati personajele, cum va teseti subiectele, intrigile?

- Personajele mele sunt, de obicei, mixturi intre persoane reale, cunoscute de mine, si cele create de imaginatia mea. Am avut chiar experiente nefericite cu prieteni care s-au recunoscut in personajele mele - vorbesc de cele negative. Altfel, le place sa se recunoasca in situatiile usor picante, nostime, inteligente, chiar mici escroci, dar nu ca e meschin, ca e zgarcit, ca e ticalos, ca e rau. De obicei, plec de la personaje. Ma gandesc: despre cine am eu chef sa scriu astazi? Si imi fac o lista cu macar sase personaje de baza, pe care le stiu foarte bine. Cu ei plec la drum. Dar vin pe parcurs altele care, desi episodice, dovedesc o importanta deosebita. Am subiectul aproape in intregime fixat dinainte, pentru cel putin o treime din carte si cam stiu unde vreau sa ajung; am un fir rosu, conducator - altfel poti sa bati campii cu gratie. In ciuda unei memorii slabe (deh, Dumnezeu da cu o mana si ia cu alta), am o putere de concentrare foarte mare. Reusesc sa ma rup de toate problemele, de toata atmosfera din jur. Deasupra biroului meu este o pendula uriasa din bronz, al carui sunet se aude pregnant in toata casa - "Big Ben", asa ii spun. Ei bine, cand scriu sunt asa de transpusa incat, desi stau chiar sub ea, eu n-o aud. Ma intreb: "Oare a sunat sau n-a sunat, sau iar s-o fi stricat?".

- Ce personaj din cartile dvs. va e cel mai drag?

- Multe imi sunt dragi, insa cea mai iubita (si cea mai cunoscuta) este Melania. Multi vor si acum s-o readuc in romanele mele pe Melania - batranica ce rezolva toate misterele - dar acum Melania are, saraca, 90 de ani, iar Cristescu - un alt personaj de-al meu - e de mult la pensie. Au trecut 26 de ani de cand i-am creat.

- Dar personajele negative va sunt dragi?

- Pai se si simte: ele imi ies cel mai bine. Gri-gri, zis "Cht Noir" - un escroc de talie internationala - mi-e cel mai drag.

- Cum va simtiti in lumea scriitorilor?

- Izolata. Candva, eram frecvent la Casa Scriitorilor, dar nu la sedinte, ci la restaurantul de acolo, unde se perindau toti boemii vietii literare a Bucurestiului. Erau figuri mari: Jebeleanu - nelipsit, Carandino, Horia Lovinescu, Marin Preda, Nichita Stanescu - nelipsit, Tudor George. Nu ma duceam la sedinte, pentru ca ma plictiseam foarte repede. Ei nu puteau sa ma invete sa scriu roman politist, eu nu puteam sa-i invat pe ei cum sa scrie. Eram tolerata doar pentru ca am bagat niste bani in vistierie, acolo, la Uniune, dar genul in sine - romanul politist - este privit foarte "de pe Ceahlau".

- Ati calatorit mult in strainatate. Unde v-ar fi placut sa ramaneti si de ce?

- Da, am calatorit foarte mult. Mi-ar fi placut sa raman in Statele Unite. Franta este a mea, nu stiu cum sa spun, ador Parisul si parfumul lui. Mi se intampla si acum, mai ales cand ploua, sa-mi fie dor de Paris. Francezii, in schimb, sunt foarte sovini, foarte orgoliosi. Americanii au cateva coordonate pe care eu m-as fi intalnit cu ei acolo. In primul rand, imi place vesnica lor buna dispozitie, care nu e falsa, nu e afisata. Sunt frumosi, dom"le, iar eu mor dupa oamenii frumosi. Mie si la cinema, daca nu-mi place un actor, nu ma uit la film. Totul la ei este estetic: o frumusete naiva, poate, dar atat de frumos, de "casuta din povesti", de ai impresia ca viata merita sa fie traita. Si, in special, imi place dorinta lor de succes si de senzatie.

- Ce sentiment incercati atunci cand scrieti "Sfarsit" la finalul unei carti?

- Scriu: "End", "Bravo", "Succes", "Cu nimeni n-am treaba"... E un sentiment de usurare, categoric. La prima lectura, apoi, mi se pare ca mai trebuie modificat, nu sunt multumita.

- Ce va lipseste cel mai mult si ce va doriti cel mai mult, in momentul acesta?

- Cred ca imi lipseste siguranta zilei de maine. Imi doresc, in primul rand, sanatate. Si mi-as mai dori - dar acest lucru este imposibil - sa mananc cat vreau, ce vreau, cand vreau, fara sa ma ingras.

- Care este reteta de tinerete, dupa dvs.? Sunteti o aparitie foarte tonica.

- Sunt un om care stie sa ia bucuria de la viata, sa savureze momentul. Adica, mie nu-mi trebuie sa ninga azi, ca sa-mi dau seama ca ieri a fost frumos. De tanara si pana mai incoace mi se intampla sa ma trezesc dimineata fericita, numai pentru faptul ca exist. Sunt o fire optimista.

- La ce lucrati acum?

- Astept aparitia unui roman inedit la "Nemira" - "Telefonul din Bikini", care va fi lansat pe Litoral - astept o reeditare la "Scriptul 2000", care se numeste "Un stilet cu sampanie". Acum scriu un roman care, deocamdata, nu are titlu - acesta vine pe parcurs - si care are un subiect ce se petrece in lumea si in mafia bancilor de organe.

- Ce le-ati reprosa semenilor dvs.?

- Mitocania care deranjeaza si faptul ca - iar eu vad aici o epoca si o maniera - jaboul, evantaiul si gavota au fost definitiv ingropate.